Promocratul. Epopea socială în relațiune cu fundația urbană.

Promocratul

În viziunea claselor grase orașul este condus de un crainic oarecare, nu crainic- șarpe, nici crainic- muscă ci poate un crainic- lup iar întreaga epopee socială îți furnică dragă viitor orator dorința de dopăciune mai mult ca niciodată pentru că în tânăra noastră Fundație a Teatrului Ludic, nu departe de vechii sau actualii vizitatori, studenți, dragi muncitori sau chiar cadre obstești s- au renovat scările spre arca relaționării și cunoașterii urbane.
Nu studenții sunt cei care proclamă dreptul la această dragă investiție ci însuși crainicul Lup, acum numit și comandant al Promocrației. Orice început de regim epopeic fie el câtuși doar urban începe cu deșteptarea colocvială a noului Lup Comandant. E manevră de presă, e pârghia necesară pentru a cunoaște noua muză a rockstradelei, nu în alinturile unei poete albaneze prin care îți vezi
prezentul viitor înșiruindu- te spre soare,
spre cărămizile paradoxale ale profesorului de scriere creativă sau ale Inimii ce atât de obosită,
nu știe nici un fel de lege prin minte către picioare,
fiindcă este egoistă,
nu vrea să- și aducă,
vorbe la fel de alintătoare.

E toamnă și e tot ce poate să- și ofere orașul acesta blestemat numit în scrierile mele din pauzele cursurilor, Jassy; un oraș fără cap, căci Inimă are mare.
O realitate este măsurabilă în funcție de câte forme poți să le percepi ca fiind de ajutor în procesul numit;
am început o nouă carte
și acum nu- mi mai pasă de nimic,
nici de știri nici de revistele care mi- au refuzat ideile,
doar de Inimă, Cap și Picioare căci fără ele
nu pot merge când mă cheamă.

Riscul unei experiențe noi este că vei putea fi chemat într- o zi drept Inimă și Picioare căci restul s- a pierdut în alegerea canalului de deșteptare.
Vreau să mă angajez altfel m- aș fi oblomovit în arta reculegerii și memoriei senzoriale și unde să mă angajez oare? La ziare e de tot disprețul să lucrezi, marile reviste sunt atât de dure cu noii veniți că te vei vedea nevoit să- ți scoți toate prosoapele albe afară până în curtea cazărmii, peste stradă, cam departe de mine ce- i drept și de mofturile unui tânăr și capricios scriitor. Cine angajează un romancier la o revistă? E doar un cuvânt din dicționar, ce rareori până și eu m- am întrebat:
– Oare este al nostru?
Și apoi, ești întrebat dacă ai mai scris și nu poți să le spui adevărul, căci cea mai longevivă relațiune social- urbană cu acest oraș și această societate este să nu spui nimic ci doar să relatezi ideile altora, mereu înapoi spre moștenire; spre colectiv. Colectivul este stresat dragi oameni, lăsați conștiința colectivului în pace, acea pace.
Pace caut și eu iar în holul din fața sălii de seminar o idee genială mă apasă de câteva minute; să mă angajez în poliție și caut o soluție iar draga mea imaginație polimată ce cu greu se va integra în vreuna din catredele universității mă subjugă unui marș creativ mai demn decât orice altă preocupare din acea zi, căci crainicul- lup mă surprinde cu cea mai placidă reclamă de angajări ce putea să vină dinspre resursele umane ale poliției române.
Decorul este pregătit de către studenții ce anunță deschiderea zilelor “ Scările calde” în Fundație.
Meseriași de Meseriași
Se adună în oraș

Meseriașii:
Să cântăm cu voie bună,
Vrem cu toții o arvună!

Meseriașii repară scările Teatrului Ludic iar un paznic cu uniformă polițienească cântă dolănit
Meseriașii se gândesc
Câte piedici întâlnesc

Iar în umbra hornului fumegând, un polițist se roagă întrebând
– Cine doamne suntem noi?! Încălzire între ploi?
Ultimele notițe și poate sunt aproape pregătit de un interviu, căci poliția română angajează până și scriitori pe lângă profesori, ingineri, chimiști dar să vezi altă exagerare de se va vota în parlament formarea Gărzii Naționale. Toți șomerii ca mine, ca Vinicius ori Dochia fie ei de douăzeci, treizeci ori patruzeci de ani vom lucra în poliție ori în gărzile naționale.
– Pregătit tovarășe, imediat!

Discuții libere

discuții libere