Nu insulta și nu pleca nicicând de unde alții nu știu să producă fericire!

Statuie Mihai Eminescu în Paris.

Emoția are rolul de a te prinde surprins, mirat sau tipărit asemenea unui bilet de tramvai, așteptând să fii compostat.
Aduc ca exemplu câteva situații mult întâlnite atunci când avem emoții sau stări neconfortabile în a transmite gândurile noastre celor cu care dorim să comunicăm.
Soția către soț pe stradă privind venirea tramvaiului din sensul opus:
– Taci, că trece mama!

Acesta este exemplul comparației unei mașinării, ce produce un zgomot deranjant, cu o persoană apropiată.

O tânără salariată din tramvai i se adresează unui tânăr cu biletul întins:
– Nu mă compostezi și pe mine?

Acesta este exemplul înlocuirii nevoii mecanice de a duce la îndeplinire compostarea biletului dar și nevoia, dorința de a avea un partener.

Exemplul preluat din Micul Tratat de Oratorie de Dl. Sălăvăstru și pomenit ca fiind mult mai întâlnit este cel în care un individ este înlocuit, confundat cu un instrument, În acest caz un instrument muzical.
– Violoncelul a greșit intrarea.

Pentru mulți dintre noi este dificil să identificăm comicul de situație ce a dus la aceste confuzii comparând situația ultimă cu cele din urmă dar explicația acestor situații este următoarea: nevoia de frumos, deoarece frumosul în cel mai decent dicționar dintre câte putem întâlni este întâlnit în spații intime, curate, frumos parfumate și deseori întregul acestui frumos vine prin oameni și din spontaneitate.
Aceste exemple nu sunt remarcate ca fiind inferențe cognitiv afective create de canalele de presă sau de comunicare și doar metafore ale limbajului.
Am să închei cu un alt citat, deoarece unele persoane vor catapulta al lor ecran direct către sfârșit și voi explica rolul acestor două citate în lunga viață tumultoasă a portretului noului meu personaj Teodor Tea.
” Unii produc fericire oriunde se duc; alţii oricând se duc.” Oscar Wilde
” Insulta este mai grea cu cât mai scump îți este cel care te insultă!” Pierre Corneille.

Înainte de metafora unei bune relații apare ceea ce numim curtenitor flirtul în orice fel de relație am construi. Chiar și antreprenorii aleg să pună puțin flirt în spatele unei negocieri deoarece îl putem imobiliza pe adversarul nostru cu izul plăcut al parfumului sau feromonilor ce îi parfumăm direct în atmosfera emoțională ce ne înconjoară. Puțini înțeleg ce este un antreprenor așa că nu am să zic că acest blog este un instrument antreprenorial și nu cred că se vor da pe spate prea multe colege de pe la universitate după sinceritatea și deschiderea mea spirituală către ludic. Așa că m- am gândit logic că trebuie să mai repar câte ceva la Dl. Teodor Tea cât și la mine creatorul personajului. Așa s- a inventat Tabla legilor lui Teodor Tea.

1. Nu insulta și nu pleca nicicând de unde alții nu știu să producă fericire!

Teodor Tea, Tabla Legilor.

Discuții libere

discuții libere