Cutia de scule

Cutia de scule este unul din cele cinci concepte la care lucrez împreună cu cei de la Fabrica de Promovare.

Termeni și definiții folosite de mine în negocierile și proiectele la care lucrez.

Capul- Corpul- Picioarele sunt elemente strict pentru construcția unui concept web și a unei reclame stradale.
Securizarea emoțiilor prin aceste trei elemente de construcție grafică sunt necesar a fi înțelese și determinate ca elemente de grafică și ca elemente de pavilion sau arhitectură.

Raftul și Buchetul sunt termeni cheie prin care determin gradul de implicare a unui client și practic, voința sa de a evolua conceptul, prin modelarea spre o formă de tendință și nu urmând percepții devesecum sunt oamenii dependenți, prin prisma comportamentului de cumpărare cu care suntem obișnuiți urmărind reclamele tv sau anuțurile stimulative ale radio- ului.

Ca strategie de comunicare sau strategie de marketing acest concept Cutia de scule este determinat de o politică locală pentru că în momentul în care numărul respondenților acestui concept devine tot mai mare iar numărul acesta nu se confruntă cu o ofertă de cumpărare atunci nu vom investi mai mult decât cere piața să investim.
Când cere piața să investești în imaginea companiei tale este un subiect pentru un nou studiu de caz dar dacă percepi afacerea precum o școală de stat în care fiecare copil are creionul său, câmașa sa divers și diferit colorată, papuci de toate culorile și caiete cu fete topless atunci ai o problemă cu societatea și cu propriile tale resurse și noi nu te putem reeduca sau repara psihosocial să devii un antreprenor sau orice vise ai putea avea.

Într- adevăr omul de marketing sau conceptualistul este un psiholog al unei afaceri dar suntem oarecum un fel de școală privată de consultanță și vom folosi modelele noastre doar cu acei clienți care sunt determinați și convinși că vor reuși. Reușita vine prin muncă și viziune; dacă nu vă lipsesc toate acestea vă vom arăta care sunt pașii de determinare a creșterii succesului și profitului unei afaceri.

Ce conține Cutia de scule.

Cutia de scule este un șablon experimental de publicitate, testând brandul d- voastră prin mici teste de publicitate experimentală( testul de paternitate) iar dacă acesta reușește să scape micului nostru test de paternitate vom crea împreună cu partenerii noștri din departamentul de marketing campanii online, scrisori de promovare, campanii stradale, în ziare și reviste pornind de la premise simple și judecăți ample de testare a autenticității brandului companiei ce o conduceți până în momentul în care reușim să descoperim ceea ce place cu adevărat clienților d- voastră.